Not right now

Adică nu chiar acum voi avea fericita extaziere de flacără a vieții curgând prin mine, dar știu că va exista. Pentru că sunt eu, și sunt mai mult decât orice. Mă întreb cine mai face ceea ce fac eu: expunerea vieții personale, moleculă cu moleculă din gândurile mele atât de schimbătoare. În fond e ok, dacă ar sta cineva să vorbească cu mine, ar realiza că sunt ok, în ciuda faptului că sunt foarte clișeică în scriere. Sunt ok, îmi plac oamenii, în special cei diferiți. Sunt acea Barbie îmbrăcată în haine negre, care își neglijează timpul liber. Dar e bine, măcar fac ceva cu el. După ce trei luni mi-am repetat în continuu că mai e o lună de școală, uite că am ajuns în stadiul în care chiar mai am o lună și termin. Ultima vacanță de vară din liceu. Mă simt fericită. Lumea habar nu are ce aștept și ce voi face, în special colegii mei, care mai mult ca sigur, ca și profesorii, au impresia că practic prostituția și vând droguri. Nu, doar stau degeaba, am blog, și ies ca să beau și să uit că am blog. Sunt genul de om care când iese la o terasă își scoate telefonul și vă spune ”Liniște și nu vă apropiați!”, pentru că-mi notez în Keep idei pentru cartea pe care o scriu (nu ”Fata cu flori în păr”, pe aia am scris-o deja). Nu suport să-mi pătrundă cineva în gânduri. Mă simt distrusă, pusă la perete, atacată. Nu aș arăta nimănui ce notez eu, foarte incoerent. De exemplu ”sandviș vită răsturnat jos la etaj” etc. Doar eu înțeleg. Niciodată nu o să fac ce mi se spune. Gen să vină mama, prin absurd, să-mi zică ”Uite, plec în oraș, poți să îți cumperi acum rochia aia, că ai toată ziua liberă”. Eu chiar dacă mi-aș dori de mult rochia aia, nu mi-o iau azi, doar pentru că mi-a zis mama să o fac. Mi-a dezvirginat oportunitatea de a face eu acel ceva. Nu chiar acum…