M-am grăbit

M-am grăbit. Să trăiesc, să simt, să suflu, să respir. Prin graba de a face lucrurile dinainte, ca să mă asigur că la timpul lor vor ieși bine, am dat numai fail-uri. Și ăsta e principalul motiv pentru care mă enervez eu pe mine. Dar nu am ce să fac, poate că e și masochism. N-aș mai putea trăi fără să recitesc de 12-13 ori cui dau back-up-ul la roman, deși acolo e adresa mea de mail. Să dau attach de mai multe ori când o trimit la editură, ca să mă asigur că e documentul bun, să-l deschid să văd ”where I left of”.

Acum sunt fericită. Tocmai am întrebat-o pe mama dacă editorii mă vor lăsa să scot un rând din carte, în caz că mi-o acceptă, înainte de publicare. Cică da. I-am zis ”brb dansez”. Dar nu mai am baterie la telefon, ca să am pe ce dansa. Viața e crudă.

Ascult muzică de sataniști, pentru că asta mi-a plăcut mereu, și scriu aici. Mă gândesc să pun niște poze cu mine, așa că pun.

Dar oare aș fi auzită, dacă aș vorbi cu sufletul? Cu energia? Deși gândesc mult, mi-e greu să redactez, și astfel am dobândit frica de vorbit în public.

Azi la 3 și ceva AM am renunțat la unul dintre conturile mele false cu nume inventate, care postează la caterincă, gen Life Event ”m-am căcat”. Am renunțat pentru că era doar o exteriorizare. Am mai scris la carte, după ce am amânat atât de mult. Am scris un interviu. Îmi ia douăzeci de minute să mă fac fericită, dar prefer să amân, să mă chinui pe mine, notând în keep mii de notițe. Doar din lene. Dar, de fapt, eu zic că e tot masochism. Nu mai pierd timpul. Fac ceva și pentru mine. Conturi falase, idei de carte nescrise încă… Vă am deja în reflex, v-aș scrie pe toate în treizeci de minute.

Conturi false, duceți-vă în pula mea. Idei de carte nescrise încă, vreau să vă dau viață. Am atâta potențial, și nu îl exploatez. Ce e împărtășit doar cu mine, va fi într-o zi pe niște pagini. Cu o copertă, și ceva frumos.

De azi nu-mi mai acopăr frustrările. De azi, le distrug. Nu mă mai răzbun pe nimeni, pentru nebunia mea. Sunt eu, oricât m-ar enerva asta.