Limite

M-am cam săturat de limite. Zilele astea mi-am luat pe puțin zeci de unfriend-uri, pe simplul motiv că am pus statusuri pro- LGBTQ. Statusuri cu argumente bine fondate, la care necunoscătorii psihedelici și mult prea plictisiți de viață au
început să se frustreze.

Și aici, lăsând deoparte mișcarea de homofobie, de rasism sau orice altceva, să privim în esență.

E vorba de oameni limitați, care nu acceptă. Care când ceva nu merge cum vor ei, se fac roșii la față și umplu monitorul de muci, dar au grijă să șteargă mucii, cu mâneca murdară de sos, la tab-ul ”XNXX- Horny lesbians”. Apoi scaunul li se murdărește de sloboz, aparent, și uită pe ce lume trăiesc. Oameni ce devin disperați în momentul în care află și de ”altceva”. Ori ești de o parte, ori de alta. Dacă susții negrii, după părerea lor, melodia ta preferată e Candy Shop. Dacă susții tatuajele la locul de muncă, sigur ești satanist. Dacă scrii o carte cu ”pulă”, sigur ești de factură proastă. Dacă ești diferit, meriți omorât.

Și aici intervin semianalfabeții, înjurându-mă de morți și de toate cele. Eu, pașincă, continuam să le dau argumente, dar îi mai și luam la mișto, că nu mă puteam abține. Prima oară încercam să le deschid mintea. Să îi încerc. Dacă ți-aș da să bei un litru de whiskey, a doua zi când te-ai trezi, ai mai urî gayii? Dacă da, ești un homofob adevărat, și felicitări, dar sigur nu ai comenta tu pe Facebook, la statusul meu. Ai lucruri mai bune de făcut. Dacă tu, de fapt, îi urăști pentru ceea ce reprezintă, ceea ce sunt, pentru că e ceva anormal, și îți autoimpui să fii ”un om normal”, când tu de fapt poți mai mult, atunci poți renunța la viața de pe net, în favoarea uneia reale.