Ascunde-te

Pe măsură ce ochii tăi se închid, simt cum mă trădezi. Cum o să pot eu să respir, să beau apă, fără tine? Să am încă o culoare preferată? Să port rochia aia pe care o ador? Să mă machiez ca să mă văd cu tine, când nu îți voi mai simți vreodată respirația pe umărul meu? Cum aș putea să nu plâng, când tu, ușor ușor, dispari? Dispari, în favoarea realității, și te dilați în vid.

Cum aș putea plânge pentru tine, dacă tu nu exiști? Cum aș putea să te declar moartă, dacă tu de fapt ești aici? Nu pot sta departe, chiar dacă așa îmi spui tu. Nu voi sta departe de ce îmi doresc. Ești o umbră și judeci. Judeci, pentru că niciodată nu vei fi vie, ca noi. Niciodată nu vei avea un refugiu, decât acolo unde noi nu vedem nimic, dar tu vezi tot. Ești nemuritoare, dar influențezi tot. Ești o bulă de săpun care nu se sparge niciodată. Ești o coajă de sămânță care nu e biodegradabilă. Ești o cicatrice pe viață. Odată ce mi-aș lua un angajament față de tine, m-aș vinde pe mine. Ești în continuă schimbare.

Odată ce te-aș urî, ai băga râcă. Odată ce aș fi ca tine, aș muri. Tu ai condiția ta, eu pe a mea. A ta nu suportă moartea, a mea o cere. Ghearele îți strigă, iar eu înnebunesc. Ultima oară îți voi zice ”Pa”, iar tu te vei evapora. De lângă mine. Dar cu restul de oameni ce facem? Ei încă cred în tine. Ei încearcă să se muleze după tine, dar tu nu ești ca ei. Faci parte din alt impact. Nu îți place ceea ce vezi, și mereu vrei ceva nou.

Când te vei simți ca mine, vei vedea. Când vei fii ca mine, vei înțelege. Niciodată nu mă priva… Niciodată nu-mi șopti în ureche lucruri care nu mă privesc. Nu fii aici. Acum.

Tu ești societatea.