Adesea ne pierdem. Ne autodispărem și ne dăm vanish. Din păcate, de cele mai multe ori, în nimicuri. Și viața trece pe lângă noi și ne trezim într-un ospiciu, ca mama Samarei Morgan.
Am zile în care înțeleg orice stare a oamenilor, dar mi-e lene să detaliez. Și încă vreo zece mii de concepții ca ale mele, dar nu la fel de leneș exprimate, ar putea schimba lumea.
Am zile în care vreau să desenez. Să mângălesc Mikey Mouși până nu mai pot
Am zile în care vreau să dau la jurnalism și să ajung să scriu un articol despre filme porno cu măgari pe Times New Roman.
Am zile în care vreau să mă reapuc de cosplay. Și scutur capul și îmi revin repede.
Sau am zile în care doar scriu. Cam prea mult. Idei, pe care le descarc pe moment și de care îmi bat pula, mai apoi. Și în aceleași zile, e apogeul ciclului celorlalte zile, oricare ar fi distanța dintre ele. Și realizez că sunt complexă. Și că le contopesc pe toate prin scris.
Mă duc să-mi iau o bere. Urmează o postare despre Cernobyl.
Iulia Ionita: „Storytime”, seriile „Perceptii” si „Flori in Par” 