Muie

Am băut un cidru și am fumat foarte multe țigări. Și iarăși priveam paharul gol, împreună cu pachetul gol, și mă gândeam la ce voi face cu viața mea. Și era o stare de agonie totală și de sumbritate interioară. Ca acea goliciune fără motiv. Acea asociere a vieții cu cărțile tale, deși bei doar ca să mai uiți de ele, și să-ți amintești de tine, mai mult.

Și nu e viață, nu e moarte, nu e extaz, nu e aromă de alcool cea care-mi iese pe nări, nu e nici aer, nu e nici fum, nu e nici tristețe, dar nu e nici frenezie. E o desfrânare a simțurilor, îți fuți mintea singur, și dai din ce în ce mai sus, dar vaginul minții tale este mult prea strâmt și nu va atinge vreodată un orgasm.

Și simt că a murit cineva. Simt că sunt pe terminate la a doua carte (continuarea fetei cu flori în păr), și nu mă pot despărți de personajele mele. Nu vreau să le las. Da, vreau să le las așa, dar nu vreau să dispară. Nu vreau să ajung la momentul în care nu voi mai scrie nimic despre Amy. În care totul va fi doar trecut. Să trec de aceste clipe de neuitat, de publicare a primei cărții. Nu se va mai întoarce nimic. Nu, n-aș lua-o de la început. Dar oricâte cărți aș scrie, asta a însemnat cel mai mult pentru mine. O și zic aici.

De ce am deja ideile în minte? De ce știu deja cum se va termina tot? De ce nu-mi mai pot imagina viitorul cărții, dincolo de maturitatea personaje(lor)? Era mai mișto la început. Am o nostalgie oribilă. Nu, nu m-am grăbit. Așa trebuie să fie. Trebuie să mă detașez. Nu mai pot trăi, știind asta. Aș scrie la nesfârșit. Aș mocăi acțiunea, doar să nu-mi crească personajele. Dar în același timp, și eu cresc.

Ascult aceleași melodii, dar chiar și cele noi îmi amintesc de viața mea de până acum. Simt că toată ființa mea plânge și tânjește după emoții induse și fără limite. Chestiile astea nu-mi vor aduce ziua de mâine. Îmi vor aduce tristețe. Tristețe fericită, creată de mine, în care mă complac.

Persoana mea e realizată pe orice. Îmi ador fiecare fărâmă a vieții. Și simt că fac totul din plictiseală. Mi se rupe ața dacă citește cineva asta, sau nu. E un gând. Sunt mai multe. Sunt eu, e ceea ce creez.

Mă duc să-mi umplu paharul. Și promit o beție fericită.