Anost

De fiecare dată când stau să adorm, intru într-un atac de panică. Și vocea din cap îmi spune că așa voi muri. Iar eu, cu cea mai mare putere, respir, cu pieptul îndurerat în partea inimii, și trag tot aerul în mine, știind că nu asta e ultima zi.

Nu îmi e frică de absolut nimic, fizic. Fizicul nu mă poate atinge, lumea materială îmi este paralelă. Fix acum mă uitam pe geam la o casă la care se lucrează de mult timp. E aproape gata și foarte frumoasă. Subliniez foarte frumoasă, pentru că are fundația din lemn. Efectiv totul din lemn, cel puțin pe dinafară. Ciment nu, cărămidă nu, doar ca să arate bine. Prostia umană mă depășește. Abia aștept să râd la o ploaie torențială, când casa lui cabană se va transforma într-un dovleac.

Abia aștept multe lucruri. Mi-am stabilit outfit-ul pentru lansări. O să fie bine. Îți riști viața, dar o trăiești fericit, sau o protejezi și o conservi într-una lungă și plictisitoare. There is no in between.

Și sunt impresii de moment. Nu prea am ce sa zic. Mulți oameni sunt superficiali, dar asta deja mulți știm. Chiar și eu sunt superficială, pentru un superficial. Pentru că nu iau în serios ceea ce face el, și invers. Viața e frumoasă. Încerc de două zile să comand chestii de pe Ebay, dar am comandat prea mult deodată și mi-am depășit nu știu ce limită cretină. Viața e crudă cu adevărat. Probleme existențiale mult prea luate în serios.

Tu ești tu, chiar și când stai acasă să-ți numeri firele de păr de pe picioare, dacă ești feministă, sau spre dorința epilării dacă ești normală, chiar și când scrii chestii pe care nu le publici nicăieri pentru că le crezi de căcat, and so on.

Îmi amintesc de oamenii care îmi scriu pe Facebook, rugându-se de mine să vorbesc la o editură pentru ei. Sunt penibili și majoritatea scriu prost, și le-am și zis. Nu am ce face, asta e. Îmi place să nu stau pe chat, pentru că singurii oameni care contează pentru mine îi văd zilnic, sau aproape zilnic, oricum. E uimitor cum ții oameni în sufletul tău.

Dacă istoricul tău e plin de oameni pe care îi urăști, ești prost. Și de fapt te urăști pe tine, chinuindu-te să te uiți la cei pe care îi urăști doar pentru că au o viață mai bună decât tine.

Anost.

P.S.: Dac-ar fi să-mi fac un nume de matroană, aș purta un costum alb de furnică, tăiat la  burtă, aș face și pătrățele între timp, și m-aș numi Regina Matcă.