Febra

Mă lovește febra. Nu simt nevoia să scriu ceva  anume, dar nici să las blogul în paragină. Sunt pe momente, pe etape. Simt că ceea ce gândesc trebuie exteriorizat, apoi poate că nu mai gândesc. Sau nu destul de „în perspectivă”. Sunt pe flow, dar am momente.

În adăugare, păi… încă nu am renunțat la toate bolile psihice pe care le am. Nici la oamenii care mă urăsc. Acum chiar sunt mai mulți. But, cool. Dacă mă placi, ok, I love you, genial, mersi, iar dacă nu… nu prea contezi. Iar dacă mă urăști… cred că nu exiști. Nu pentru mine.

Ura e dificilă. Exprimă mai mult frustrare, adică ura nu e ceva în sine. Ura e simptom, că e de obicei temporară. E simptom de frustrare, care e fluentă, adică dacă acum ești frustrat pe X, peste o lună vei fi pe Y, e veneric și cronic. E gravat în frunte, dar frustrarea e ok; pe mine frustrarea m-a adus acolo unde nu credeam că voi fi.

Eu nu prea dau motive oamenilor să mă urască. Adică majoritatea mă urăsc pentru ceea ce sunt/reprezint, dar, din nou, e ok. Suntem prea mulți pe lumea asta ca să ne placă de toți. Eu prefer să rămân indiferentă. Am realizat că, dacă urăsc, tot pe mine mă afectează. Eu nici nu mă prea descarc, și… dacă urăsc o persoană, persoana aia nu prea are habarn. Și, de cele mai multe ori, repet, e temporară. Ura.

Încep multe chestii, și odată cu anul un journey. Lansarea cărții „Flori în Păr”, alte scrieri, poate chiar și pe blog, dar am mai scris pe Wattpad niște aberații primordiale care nu au primit feedback (mai bine). Sunt scrise la plictiseală, îmbulzeală de gânduri bolnave în capul meu.

Voi spune, la un moment dat, care e faza cu cartea.

Și, ca să finalizez, da. E o pauză de la blog, pe care o mai întrerup, apoi o reiau. Încep să nu mai devin blogger, ci scriitor. Și, cred că… îmi convine.