· · · — — — · · wakeup · · · — — — · ·

Voci mă cheamă din astral și trebuie să le răspund la fiecare în parte

În somn mă tulbură

În fiecare zi te trezești singur, dar înconjurat de oameni

Tânjești să fii așa, dar nu să te simți așa;

E oribil pentru tine.

Tu ai creat astralul.

Viața e o cursă anostă a retardismului. Ușor, ușor, nu-ți mai găsești scopul și devii un cadavru mergător, care se plimbă clandestin și dubios printr-o rutină bine fixată de alții, descompunându-se.

· · · — — — · ·

Astfel, primul sărut devine misandrism, dezvirginarea prostituție, și primul fum de țigară, heroină. Stimă de sine? – masturbare.

Susții orice e viral doar pentru a fi bine văzut și îți duci frustrarea la extrem prin mijloace care îți dăunează. Considerăm ceea ce e perfect uman inferior, astfel ajungem în stadiul de legume care se uită pe Kanal D.

Judecăm maneliștii și ne pretindem o autointitulată cursă pentru popularitate pe gen muzical, nefăcând altceva decât să ofensăm niște suflete bune și minți sclipitoare, ca ale noastre. Toți sclipim, dar alții preferă să se dea cu pudră mată, ca să nu li se vadă imperfecțiunile. Alții nu se dau cu pudră mată din lene, dar s-au plictisit să strălucească. Fiecare furnică cu pușca lui, am zis-o și în cartea mea, fiecare epatând, fiecare visând la ceva ce nu va avea vreodată. Confundând lumea lui cu realitatea, ajungând să urască realitatea, refugiul fiind mediul prielnic, creat de însuși el.

· · · — — — · ·

Îți smulgi fericirea cu fiecare pretext, în loc să o ții în tine, să o simți înzecit. O împarți cu oameni care oricum vor uita de ea. Îți consumi tinerețea preluând, ca un excavator, tot negativismul, împroșcându-te singur cu noroi. Nu e vina lor, e vina ta. Alegerea ta, nu a lor. Vinul sec se face apă, iar sângele melanină. Ochii îți devin roșii și visează, până adorm, și tot adorm. Simt nevoia să adoarmă, din ce în ce mai mult, apoi se închid pe veci, lăsând în urmă energia neexterminată la timpul ei.

Viața devine haos, moartea un jurământ, pasiunea un blestem, realitatea un coșmar. Căștile îți miros a Paco Rabanne. Judeci ceea ce regăsești în tine și încerci să elimini, admiri tot ceea ce nu ai și tânjești după. Nimeni nu te poate ucide. Sau despărți de tine. Îți creezi personalități ideale, pe care apoi le dai uitării. Prigonești suflete și le dai cu piciorul. Sau le alergi cu papucul.

· · · — — — · ·

Trăiești. Cânți. Exiști. Respiri. Inspiri. Expiri. Miroși. Guști. Iubești complex, urăști pe simptome. Energii. Pozitive, negative; E viața ta, continuă.

· · · — — — · ·