Am o teorie foarte aberativă ce merge perfect cu zilele noastre. Sunt oricum, frate, dar nu înapoiată. Deci accept orice e nou, de obicei nu prea îmi dau cu părerea la ultimele trend-uri or something, dar sunt foarte pusă pe o chestie: bă, oameni buni. Știința evoluează. Oamenii evoluează. Misterul dispare, ușor, ușor. Copiii trăiesc cu toată informația de care (nu) au nevoie în jur: porn, site-uri, Facebook, tablete etc.
Sunt super fericită. Adică, nu e nimic rău în asta, dacă e să o iei ca atare. Au timp liber. O grămadă, chiar. Bunicii citeau cărți, Georj de 8 ani stă pe tabletă și o înjură pe Loredana Chivu la ultima poză de profil.
E ok. Când eram mică aveam zeci de enciclopedii cu spațiul cosmic, acum Wikipedia e super bine updatată, găsești cam tot ce vrei tu acolo, despre spațiul cosmic, planete, planete pitice, comete, stele, penis etc.
Și mai puțin mișto e că-și dezvoltă o latură de bullying. Dar asta depinde de om. Adică fetițele astea de 6 ani care se machiază. Și eu la 6 ani îi furam mamei machiajele. Și, dacă m-aș fi putut filma și pune pe net, o făceam! Pentru că nu gândeam urmările, ci doar inocența îmi cere să acționez pe moment.
Totul se depurifică, se dezvirginează și se taie în bucăți. Știi ce facem noi, dacă e să o luăm cu gândirea de când eram eu de vârsta lor? Strivim corola de minuni a lumii. Cu sensul care se și vede, practic. Misterul lumii dispare, iar viața își pierde din farmec. Devenim ca niște roboți, și uităm să trăim. Totuși, trăim. Și ne place.
Nu, nu e problema mea ce fac ei. Pentru că sunt fericiți. Copiii care stau pe tabletă toată ziua, sunt la fel de fericiți ca mine, care mă jucam cu păpușile. Are cam același efect. Singura parte nașpa ar fi cu ochii, că e scrisul mic și mult and so on, dar se obișnuiesc ei. Mă refer la sensul strict. Realitatea își pierde din farmec. Anormalul devine normal, iar normalul o boală psihică. Și, mai mult ca sigur, pe lumea asta vor fi din ce în ce mai mulți artiști. Și, sincer… în fiecare moment… după fiecare despărțire, după fiecare dezamăgire… cineva strivește încă puțin corola de minuni a lumii tale.