„Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea in afara, o imagine lunara si feminina.”
EMOȚIILE SUNT MAI TARI DECÂT ORICE DROG EXISTENT.
Oricât ai scrie.
E povestea aia care nu se vrea terminată.
Povestea care nu te lasă să o îndrumi cum vrei tu.
Povestea la care te gândești când ești beat.
Povestea cu care clachezi în momentele de slăbiciune.
Cu care ajungi să-ți recunoști că
e ea. Povestea ta.
Poți scrie un milion de cărți. Nici una nu va fi ca cea care te-a acaparat. Poate fi prima, poate fi a cinșpea. Și ea e motivul pentru care scrii. Te bântuie și nu va muri nici măcar odată cu tine. Va trăi etern.
Asta vrea.
Orice poveste nouă ai, nu o poți înlocui. Te rogi să ajungi să cunoști alte lumi and so on, dar nu ai cum, nu ai cum. Oricât ai cunoaște… mereu vei face raportare la acea poveste. Mereu te vei simți prizonier în lumea creată de tine. Mereu e acea poveste. Simți emoții pentru următoarea, simți că e ceva… dar cea principală te limitează.
„Mai are rost să scriu? Dacă, de fapt, încă sunt prins în cealaltă poveste și o tot adaptez?”
Răspunsul este că nu ești. Ci doar povestea respectivă mult prea prinsă de tine. E o reciprocitate obligată. Oricât ai renega-o, ea tot trăiește. Vrea să-ți fure realitate; lumina. Și asta te enervează cumplit. Dar nici nu vrei să o pierzi… e unicitatea ta eternă.
Cunoaște povestea următoare. Și acceptă că tu, ai o eroină literară.
Eu am o (H)eroină. Da. Amy e (h)eroina mea literară.
În prezent, lucrez la o nouă carte, complet diferită.
– Sapiosexual, sau om cu bucurie la osu’ de sepie.
Iulia Ionita: „Storytime”, seriile „Perceptii” si „Flori in Par” 