7 februarie, ora 18: când s-a deschis coletul cu cărți, am luat una.
Am strâns-o la piept precum un copil sau o comoară, şi toată lansarea nu am lăsat-o din mână. Am semnat-o, pentru mine.
Era o confirmare. Că totul e real. Când o prietenă a luat-o ca să se uite prin ea, şi nu mai era pe masă, în dreptul pachetului de țigări și al limonadei, m-am panicat.
O țineam strâns în mână, iar cotorul îmi provoca durere, dar mi-a fost alături. La toată tensiunea aia. La adunătura de o sută cinzeci și ceva de oameni care se holbau la mine, și au venit pentru mine. M-am speriat. M-am trezit din reveria lumii din Hammington, și am realizat că acțiunea e și aici. Oriunde, asta dacă o faci tu.
Absolut toată munca mea era în mâna mea. Țineam acolo nopțile mele nedormite, ura, fericirea, tristețea, momentele în care am devenit altcineva, pentru a putea transmite ce se întâmplă în roman. Poate că talentul e al personajelor, nu al meu, în fond și la urma urmei.
Era fericire, tensiune, adrenalină, iar cartea transpira și ea în palmele mele. Schimbam substanțe cu lumea din capul meu, materializată într-un ceva ce a ajuns, deja, la atâția oameni.
Am dat cele mai strâmbe autografe, am terminat un pix jumate, degetele îmi alunecau de pe instrumentele de scris, era doar fericirea de moment. Am planificat tot evenimentul, și a ieșit cum a vrut el.
E primul exemplar. Primul exemplar atins de mine. Acum e la bunici. Le-a plăcut cartea. Şi nu îl mai cer înapoi.
Plouă, iar eu beau apă rece. Ceea ce vedeți mai sus e scris de pe mobil. Și e enervant, că litera mică nu se mai pune automat după punct. Cartea are un cont de Instagram, unde pun #everythingrelatable gen, și unora li se pare cool.
My life, my struggles.
Iulia Ionita: „Storytime”, seriile „Perceptii” si „Flori in Par” 