Simt că de mii de ani hoinăresc aici, și în sfârșit îmi pot îndeplini misiunea.
Niciodată nu i-am lăsat să știe asta. Îmi cunosc corpul cum am cunoscut mii. Și am unghiile foarte lungi și abia tasstez… îmi vine să plătesc pe cineva să scrie pentru mie, e oribil să scrii cu unghiile mari. E nașpa rău.
E ciudat să te simți bătrân sufletește, dar asta simt și așa e… Sunt prezentă de mii de ani, de sute de mii de ani chiar, iar totul se rezumă la viața mea ca Iullia… poate că, în viitoarea, misiunea mea este de manelist sau altceva care să mă împiedice de la călătoria pe care am amânat-o atât de mult timp din cine știe ce cauză; dar îmi bag toată pula în orice m-a împiedicat, pentru că acum o parcurg, iar asta contează cel mai mult, și pentru mine, și pentru tine…
Am unghile mari, iar în momentul de față sunt cu gagică-miu, iar eu îi dictez lui ce să scrie, el având propria lui misiune pe care și-o amână de dragul meu.
Concluzia ar fi că eu scriu la o gramadă de cărți în mod simultan, dar nu am tăria astrală să le termin și mă frustrează că nu pot scoate cărți pe bandă rulantă, la câtă inspitație am, pentru că aș elibera totul mai repede, decât prin notes-urile de moment, pe care nu le mai folosesc vreodată, deși, pe moment, ele par totul.
Iulia Ionita: „Storytime”, seriile „Perceptii” si „Flori in Par” 