Încă nu conștientizez prin câte locuri am fost și ce mi-au întipărit ele în subconștient. Ai câteva idei, și habar nu ai de unde îți vin. Bine, poate că ar fi trebuit să vorbesc la persoana I. Că nu generalizăm. Dar totuși, mi se pare minunat că persoana care stă aici și scrie asta, pe scaun, cu un monitor în față, a admirat atâtea locuri și a simțit atâtea energii diferite, oferite de ele. E amazing, e foarte tare!
Elementul de ”trecut”, deja nu mai există, pentru că nici măcar nu mai știm ce e prezentul. Dar prefer să jonglez cu noțiunile astea, pentru că nimeni nu mă oprește. Am vizitat munți, cetăți, dealuri, pietre, locuri care te duceau cu gândul la primăvară și culori, sau altele, complet gotice și muribunde, în cel mai artistic mod posibil.
Și tu acum erai undeva, dar acum ești altundeva. Citești asta de la calculator, sau de pe mobil din pat, sau dintr-o cafenea, sau poți fi oriunde acum. Nimeni nu știe, pentru nimeni nu contează ceea ce simți, dar măcar simte pentru tine. Nu fii nesimțit.
Aici, câteva locuri prin care am umblat eu, ca un om fericit ce sunt. Așa, din poze, conștientizez atâtea detalii, de care subconștientul meu știa foarte multe, din moment ce mi-a programat să fac pozele astea, la chestii care, la prima vedere… nu mi-au inspirat mai mult decât ceea ce reprezintă. O viziune de 2-3 secunde, ca apoi să găsești altceva mai ”cool”, și să îl pozezi. Uite la ce sunt bune pozele!
Lumea se ia mereu de mine ”off, iarăși faci poze? iar filmezi?”. Păi da, că eu nu fac poze ca să le pun pe Facebook. Țin orice poză pentru mine, ca apoi… să mă uit la ea. Și să zâmbesc la inerția ei, sau la dinamismul videoclipurilor, care arată momente unice, greu de recuperat, imposibil, de fapt. Nu șterg nimic niciodată, ceea ce șterg îmi trimit, și tot așa. Hai să savurăm etern unele momente.
P.S. Eram obsedată de felinare. Și de indicatoare. Delectați-vă.
Iulia Ionita: „Storytime”, seriile „Perceptii” si „Flori in Par” 