frustrare – Iulia Ionita: „Storytime”, seriile „Perceptii” si „Flori in Par”

Atinsă

Nu am vrut să mă las atinsă de lume. Am creat câte un personaj de fiecare dată când am vrut să shimb ceva la mine. Voiam ca esența mea să rămână în lumea asta, undeva. Voiam ca eu să nu mă pierd. Voiam ca zgomotul de fundal să se oprească. Voiam ca nicio voce săContinuă lectura „Atinsă”

Ritual psihologic spre găsirea sinelui

REPOST Ce încerci să fii? Unde ești tu? Cât timp mai ai să te găsești, cât de mult ai suferit? Ce te doare cel mai rău? Când ei vor pleca, tu după cine vei merge? Critică-le viața, dar asigură-te că ai una. Fii un hoinar, așa cum ai fost mereu. Acoperă-ți suferința prin lucruri pământești,Continuă lectura „Ritual psihologic spre găsirea sinelui”

Cădere

Cădere de la etaje imaginare ale problemelor oamenilor de rând, probleme neimportante sau nu la fel de importante precum cele grave, dar nici inexistente. Îi aud strigătul, și îmi șoptește într-una că ar trebui să fiu singură, singură pe lume.

Ce e de moment, e de moment

scrie. fă ceva pentru momentul „acum”. fii tu, și exploatează-te la maximum. ce anume? pe tine. și unicitatea ta. bagă la păcănele ăia 5 lei la curse de câini, sau ia-ți un salam. se duc oricum. scrie. dacă acum vine, acum e. și nu va mai fi. nu o nota superficial, pierzându-i tot suspansul și unicul.Continuă lectura „Ce e de moment, e de moment”

Artă „prozaică”, part II

Artă prozică. Am conviețuit cu universul din „Flori în păr”. Te refugeizi, preferi altă realitate în loc de cea ce există deja. Dar de ce? Că tu ai făcut-o. Tu i-ai dat naștere, odată cu atâtea personaje, conform unei recenzie, „mai reale decât unele persoane din realitate”.

văd avioane pe geam

și mi se pare awesome. stăteam la țigaretă, ascultam demo-uri de la Evanescence, și fumam. și na, priveam cerul, că doar așa scrie pe pereți în cartiere (jk). priveam cerul și vedeam ba câte o stea, ba îmi sărea în ochi un om în propria curte care fuma și el și cine știe la ceContinuă lectura „văd avioane pe geam”

mahmureală și nesomn

Și parcă uneori e prea mult. Prea multe discuții, prea mult efort mintal care, pe moment, îmi place, dar, mai apoi, mă duce într-o stare astrală dubioasă. și mă trezesc. parcă visasem ceva. ceva mișto rău, dar nu-mi amintesc acum exact. tot ce știu este că propria existență m-a copleșit în acel moment. mi-ar fi fostContinuă lectura „mahmureală și nesomn”

21 Iunie: Goală pe dinăuntru

Dar acum e altfel. E gata. Sunt bine. Știi de ce? Că m-am gândit. Ce pula mea să fiu tristă? De ce? Asta îmi va aduce ceea ce doresc, dar mi-e frică să pun în aplicare? Viața mi-o schimb eu. Sufăr pentru ceva ce se află în mâinile mele. Ca un cub de gheață. Care se topește. Pot aștepta să se facă apă și să amorțesc toată, sau să-l pun într-o limonadă și s-o savurez, odată cu viața.

Pe veci

Postarea asta o voi pune și pe Jurnalul meu de aberații. Se potrivește cu ambele bloguri. Viața e ciudată. Realizezi cu câtă ușurință estimezi o perioadă de timp până să se întâmple ceva? Cu câtă ușurință ziua de azi devine ieri, nu o mai putem recupera, iar noi suntem ok cu asta.

Oh, tu scrii despre heroină. SIGUR te droghezi!

Insuficiență de neuroni. Și mai vorbesc aici și despre ”sindromul Vaslui”, sau glumele de căcat de pe grupuri. De ce pula mea ai judeca o fată că se dă cu fond de ten, ăsta fiind principalul glonț pe care îl arunci către ea?

De ce scriu o carte la 17 ani

Am mai postat asta și pe Jurnalul meu de aberații, deci este un… repost? Uneori simt că trebuie să ies din poveștile altora și să intru în ale mele, mult prea monotone, mult prea la îndemână și eu, mult prea obișnuită cu ele. Eternele drame și comparații pe care adesea le fac, scoțându-mă din rutinăContinuă lectura „De ce scriu o carte la 17 ani”