Atinsă

Nu am vrut să mă las atinsă de lume. Am creat câte un personaj de fiecare dată când am vrut să shimb ceva la mine. Voiam ca esența mea să rămână în lumea asta, undeva. Voiam ca eu să nu mă pierd. Voiam ca zgomotul de fundal să se oprească. Voiam ca nicio voce săContinuă lectura „Atinsă”

Ziua în care ea nu exista

Și era ziua în care se amplificase acea nebunie, în care nu eram sigură dacă exist. Și nu știam care dintre ființele mele a fost afectată. Și am simțit o durere în splină, voiam să mă așez, dar acea voce îmi zicea că nu, că e ok, că să nu-mi mai iau în serios oriceContinuă lectura „Ziua în care ea nu exista”

Ce nu înțeleg eu

Nu înțeleg superficialitatea. Nu înțeleg oamenii avizi după material și după imaginea exterioară, vrând să exprime complet altceva decât ceea ce sunt ei, de fapt. Oameni care nu-s în stare să mențină niciun fel de relație cu persoanele de sex opus, pentru că sunt indecise chiar și cu propria persoană.