Arhive etichetă:moarte

Atinsă

Nu am vrut să mă las atinsă de lume. Am creat câte un personaj de fiecare dată când am vrut să shimb ceva la mine. Voiam ca esența mea să rămână în lumea asta, undeva. Voiam ca eu să nu mă pierd. Voiam ca zgomotul de fundal să se oprească. Voiam ca nicio voce săContinuă lectura „Atinsă”

Călătoria mea

Simt că de mii de ani hoinăresc aici, și în sfârșit îmi pot îndeplini misiunea. Niciodată nu i-am lăsat să știe asta. Îmi cunosc corpul cum am cunoscut mii. Și am unghiile foarte lungi și abia tasstez… îmi vine să plătesc pe cineva să scrie pentru mie, e oribil să scrii cu unghiile mari. EContinuă lectura „Călătoria mea”

Ritual psihologic spre găsirea sinelui

REPOST Ce încerci să fii? Unde ești tu? Cât timp mai ai să te găsești, cât de mult ai suferit? Ce te doare cel mai rău? Când ei vor pleca, tu după cine vei merge? Critică-le viața, dar asigură-te că ai una. Fii un hoinar, așa cum ai fost mereu. Acoperă-ți suferința prin lucruri pământești,Continuă lectura „Ritual psihologic spre găsirea sinelui”

Cădere

Cădere de la etaje imaginare ale problemelor oamenilor de rând, probleme neimportante sau nu la fel de importante precum cele grave, dar nici inexistente. Îi aud strigătul, și îmi șoptește într-una că ar trebui să fiu singură, singură pe lume. 

Outcast vs. Prostie

Sunt un „outcast”, la rândul meu. Și mereu voi fi așa. Sunt un om care nu ține cont de reguli, care se integrează super greu, care dă overthinking la fiecare lucru ca să vadă dacă chiar îi va folosi în viață, mă vopsesc în culori nebune în cap, adică sunt de fapt doar eu, darContinuă lectura „Outcast vs. Prostie”

(H)eroina mea literară

„Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea in afara, o imagine lunara si feminina.” EMOȚIILE SUNT MAI TARI DECÂT ORICE DROG EXISTENT.   Oricât ai scrie. E povestea aia care nu se vrea terminată. Povestea care nu te lasă să o îndrumi cum vrei tu. Povestea la care te gândești când ești beat. Povestea cuContinuă lectura „(H)eroina mea literară”

Artă „prozaică”, part II

Artă prozică.   Am conviețuit cu universul din „Flori în păr”. Te refugeizi, preferi altă realitate în loc de cea ce există deja. Dar de ce? Că tu ai făcut-o. Tu i-ai dat naștere, odată cu atâtea personaje, conform unei recenzie, „mai reale decât unele persoane din realitate”.

forever apart 1.0

Era o seară de iarnă în care își săvârșise toate planurile. Era întuneric pe strada ei și copacii erau desfrunziți. Nu exista nimic mai presus decât Sărutările de pe pielea ei Albă ca varul Ruptă din zăpadă Caldă ca nisipul Tristă ca o înmormântare Înmormântarea ei.

Suntem minciuni – repost

Suntem, și chiar suntem. Câte vise neterminate încă hoinăresc în aerul pe care îl respirăm din cauza creatorilor lor, care s-au dus de mult? Câte iluzii am avut când eram mici, dar niciodată tupeul să le punem în aplicare? Suntem delăsători, pentru că dacă altul n-a putut, de ce să pot eu? Ne căutăm scuzeContinuă lectura „Suntem minciuni – repost”

Ruga de seară

Lumina e de mult timp pierdută. M-a părăsit pe veci, și eu pe ea; intenționat. Lumea se prăbușește în fața mea, și nu pot decât să privesc, ca un creator, cum tot ceea ce creez se destramă. Nu pot decât să plâng și să îmi simt sângele în vene, știind că sunt la fel deContinuă lectura „Ruga de seară”

Trandafiri (Caută-mă III)

Mă simt ca dracu’, și e ok. Mi-am făcut-o mie, nu altcuiva.  Aș fi murit pentru ceea ce azi am distrus. Pentru ceea ce azi am schimbat și preschimbat, apoi distrus. Dar e ok. E doar o etapă, ca orice altceva. Va urma ceva mai bun. Sau foarte prost. Dar tot va urma ceva. Mai bineContinuă lectura „Trandafiri (Caută-mă III)”

Găsește-mă

și m-ai căutat, dar tot degeaba. tot nu reușești să mă găsești. nu ți-e rușine? câte repere ți-am dat? te faci că nu exist, când de fapt, sunt tot ceea ce tu ai creat? îmi renegi respirația, mâncarea favorită, somnul și orice fac? nu te voi lăsa. acum nu mai tânjesc decât să îmi depășescContinuă lectura „Găsește-mă”

văd avioane pe geam

și mi se pare awesome. stăteam la țigaretă, ascultam demo-uri de la Evanescence, și fumam. și na, priveam cerul, că doar așa scrie pe pereți în cartiere (jk). priveam cerul și vedeam ba câte o stea, ba îmi sărea în ochi un om în propria curte care fuma și el și cine știe la ceContinuă lectura „văd avioane pe geam”

mahmureală și nesomn

Și parcă uneori e prea mult. Prea multe discuții, prea mult efort mintal care, pe moment, îmi place, dar, mai apoi, mă duce într-o stare astrală dubioasă. și mă trezesc. parcă visasem ceva. ceva mișto rău, dar nu-mi amintesc acum exact. tot ce știu este că propria existență m-a copleșit în acel moment. mi-ar fi fostContinuă lectura „mahmureală și nesomn”