Nu am vrut să mă las atinsă de lume. Am creat câte un personaj de fiecare dată când am vrut să shimb ceva la mine. Voiam ca esența mea să rămână în lumea asta, undeva. Voiam ca eu să nu mă pierd. Voiam ca zgomotul de fundal să se oprească. Voiam ca nicio voce săContinuă lectura „Atinsă”
Arhive etichetă:sistem
Călătoria mea
Simt că de mii de ani hoinăresc aici, și în sfârșit îmi pot îndeplini misiunea. Niciodată nu i-am lăsat să știe asta. Îmi cunosc corpul cum am cunoscut mii. Și am unghiile foarte lungi și abia tasstez… îmi vine să plătesc pe cineva să scrie pentru mie, e oribil să scrii cu unghiile mari. EContinuă lectura „Călătoria mea”
Ritual psihologic spre găsirea sinelui
REPOST Ce încerci să fii? Unde ești tu? Cât timp mai ai să te găsești, cât de mult ai suferit? Ce te doare cel mai rău? Când ei vor pleca, tu după cine vei merge? Critică-le viața, dar asigură-te că ai una. Fii un hoinar, așa cum ai fost mereu. Acoperă-ți suferința prin lucruri pământești,Continuă lectura „Ritual psihologic spre găsirea sinelui”
Cădere
Cădere de la etaje imaginare ale problemelor oamenilor de rând, probleme neimportante sau nu la fel de importante precum cele grave, dar nici inexistente. Îi aud strigătul, și îmi șoptește într-una că ar trebui să fiu singură, singură pe lume.
Ce e de moment, e de moment
scrie. fă ceva pentru momentul „acum”. fii tu, și exploatează-te la maximum. ce anume? pe tine. și unicitatea ta. bagă la păcănele ăia 5 lei la curse de câini, sau ia-ți un salam. se duc oricum. scrie. dacă acum vine, acum e. și nu va mai fi. nu o nota superficial, pierzându-i tot suspansul și unicul.Continuă lectura „Ce e de moment, e de moment”
Artă „prozaică”, part II
Artă prozică. Am conviețuit cu universul din „Flori în păr”. Te refugeizi, preferi altă realitate în loc de cea ce există deja. Dar de ce? Că tu ai făcut-o. Tu i-ai dat naștere, odată cu atâtea personaje, conform unei recenzie, „mai reale decât unele persoane din realitate”.
văd avioane pe geam
și mi se pare awesome. stăteam la țigaretă, ascultam demo-uri de la Evanescence, și fumam. și na, priveam cerul, că doar așa scrie pe pereți în cartiere (jk). priveam cerul și vedeam ba câte o stea, ba îmi sărea în ochi un om în propria curte care fuma și el și cine știe la ceContinuă lectura „văd avioane pe geam”
mahmureală și nesomn
Și parcă uneori e prea mult. Prea multe discuții, prea mult efort mintal care, pe moment, îmi place, dar, mai apoi, mă duce într-o stare astrală dubioasă. și mă trezesc. parcă visasem ceva. ceva mișto rău, dar nu-mi amintesc acum exact. tot ce știu este că propria existență m-a copleșit în acel moment. mi-ar fi fostContinuă lectura „mahmureală și nesomn”
Oamenii proști
Deci eram pe Insta. Și văd acolo o pagină pe care o am eu de mult la follow, Awesome Inventions se cheamă. Și văd poza asta.
M-am grăbit
M-am grăbit. Să trăiesc, să simt, să suflu, să respir. Prin graba de a face lucrurile dinainte, ca să mă asigur că la timpul lor vor ieși bine, am dat numai fail-uri.
Faze de căcat la Spring
Faze de cel mai mare rang de căcat. Azi am mers la Spring cu prietena mea cea mai bună după ore. Iubitul meu trebuia să ajungă și el. Eram fericite, dar, cum fumăm, am zis să intrăm înăuntru și să așteptăm să se elibereze un loc la terasă. Supravegheam oamenii pe geam și îi judecamContinuă lectura „Faze de căcat la Spring”
Azi
O zi ciudată. Nu am făcut cam nimic la liceu și chestia asta mă enervează. Cică venim să învățăm, clar, dar nu se fac ore, sau, dacă se fac, sunt ore inutile, la care nu se pun absențe.