Ploaie eternă

Toți care îmi citesc blogul știu că sunt prietenă cu ploaia. Cu vremea mișto, cu cer alb și copaci desfrunziți. Cu acea stare pe care o ai când afară ninge/plouă torențial, iar tu stai acasă și mă vezi pe geam, plimbându-mă și scoțând de trei ori mai mult fum atunci când fumez, decât vara.

Și visul meu e să am un window bed, pe care să stau și să ascult ploaia. Să privesc luminile la orele la care tu dormi demult.

Să nu las pe nimeni să mă tragă afară cu forța din pădurea mea neagră. Nu îmi plac tunetele și fulgerele, prefer să uit și să stau în casă. Îmi păstrez goal-ul de a mă plimba cu un hanorac în cap pe vreme ploioasă toată ziua pentru mai târziu. După, mă voi plictisi de viață.

Azi m-am vopsit violet.

De azi, vreau să trăiesc altfel.

Nu mai vreau să fiu chinuită.

Sau ținută în lanțuri de vreun demon.

E o etapă a vieții care e aici doar ca să treacă.

Și voi fi mai puternică

Și mai sigură

Și, dacă nu reușesc, nu e tragedie.

E doar o lecție.

Așa îmi spun mereu.

nu e o poezie, doar mai multe stări. nu știu să scriu poezii. doar versuri.