Dear all of you

Ador să îmi golesc desktop-ul. Găsesc poze mai ușor.

În generală am suferit de bullying la maxim. De la anumite persoane. Nu m-a afectat atât de mult precum simțeam eu atunci, dar na, suferința era mare pentru că era mai mult decât puteam eu să duc la acea vârstă. Totuși, mă învârt în aceeași zonă ca și ei (Dorobanți-Aviatorilor). Da, ei stau doar pe lângă liceul lor, adică același cu generala. Eu umblu pe acolo din alte motive. So badass…

Trec pe lângă ei pe stradă. Eu îi recunosc pe ei, ei nu mă recunosc pe mine. De ce? Pentru că ei arată la fel. Au același stil vestimentar. Același păr. Același grup de prieteni, care se bazează pe miștouri și superficialități. Oameni care nu ar evolua cu nimic vreodată. Nu le dau eu potențial. Ei nici nu bănuiesc pe lângă cine trec pe stradă, nici nu întorc capul după mine, nici nu s-ar gândi vreodată că sunt eu.

Intru pe Facebook-urile lor, în ziua în care îi văd. De curiozitate. Pe unii îi mai am la prieteni. Aceeași muzică, același decor în cameră ca atunci când aveau 12 ani, aceeași nuanță de ojă.

Frecventează aceleași localuri. KFC, High Heels și Le Creme. Își fac poze la aceleași băuturi. Își dau check-in cu aceleași persoane. Credeți-mă, aici nu e vorba că ”vaai, au rămas prieteniiiiii, ce cuteeee :3”. Nu. E vorba de monotonie. Că sunt singurele persoane care se suportă reciproc, și se mai și bârfesc între ele. Îi cunosc, ar refuza să socializeze. Au prieteni doar în clasă, și atât.

VĂ ROG…