Sunt o leneșă. Iar atunci când lumea critică asta, nu mai am motiv să lupt în viață. Dar, deși uneori mă simt pisălogită și lumea încearcă să mă schimbe pe moment, să-mi înving lenea, iar chestia asta mă deranjează, exact de asta am nevoie. De cineva care să tragă de mine, să nu mă lase să mă duc în jos.
Am nevoie de oameni care mă ridică, nu alături de care să involuez. Nu am nevoie de persoane care să mă copieze, care să fie ca mine. Vreau oameni diferiți. La care, dacă merg cu o problemă, să găsesc alte răspunsuri decât cele din capul meu.
Sunt genul de om care te expediază ca să asculte muzică și să scrie. Sunt genul de om care se pișă pe ieșirile în parc cu pet-ul de bere. Am făcut asta prea mult. Sunt genul de om care nu suportă discuțiile superficiale. Sunt genul de om alături de care duci o luptă, orice relație am avea. Pe mine trebuie să mă ajuți, că eu îți dau înzecit. Pe mine trebuie să mă direcționezi. Eu știu drumul, dar nu vreau să-l parcurg singură. Pot disimula orice (de asta scriu mult; îmi impun o anumită stare și o analizez). Parcurge-l cu mine, ca în caz de obstacole, să mă poți îndruma.
Sunt genul de om care vrea să fie singur. Dar care nu vrea să se simtă singur. Vreau să știu că, deși te-am respins ca să stau acasă să scriu, eu dacă-ți dau acum un mesaj că am pățit ceva, tu măcar mă asculți. Sunt genul de om care nu cere sfaturi. Doar vrea ascultare și înțelegere. Dacă-ți cer un sfat e la modul ”Crezi că..”, de obicei o întrebare căreia nu-i poate da nimeni răspunsul. Pentru că nici măcar eu nu pot, o să te întreb pe tine. Nici tu nu vei putea, vom râde împreună.
Sunt genul de om care se exteriorizează mult mai bine prin scris. Dacă cineva îmi scrie ceva, sunt sociabilă, dar dacă mă roagă să continuăm discuția la telefon, e nașpa pentru mine. Nu, nu e vorba că pe net poți fi orice vrei, iar eu port o mască sau pula mea. NU. E vorba că mi-e rușine de vocea persoanei, mi-e frică să nu o întrerup în timp ce vorbește, adeseori mă gândesc la un milion de chestii pe lângă, iar cuvintele sunt pierdute. Așa, pe net, e mult mai ok. Nu mă prind din prima, recitesc. A devenit o obișnuință.
Sunt genul de om care se atașează super repede. Și odată ce ți-am fost loială, nu te voi uita niciodată, orice ar fi.
Iulia Ionita: „Storytime”, seriile „Perceptii” si „Flori in Par” 
E prima oara cand iti citesc un articol si m ai cucerit :). Ma regasesc in fiecare cuvant,punct,virgula. O sa i dau share pentru ca mi a placut foarte mult,dar pe viitor..cand publici astfel de capodopere,incearca sa folosesti mai putine vulgaritati…esti mult prea inteligenta si desi cred ca vrei doar sa fii sincera,strica „pula mea” :D.
PS: sa nu te superi,nu te am criticat si nu te am sfatuit. E ceea ce cred 🙂
ApreciazăApreciază
mersi mult, but that’s my style. si da, tine si de sinceritate, dar si de revolta. te pup.
ApreciazăApreciază
Lumea din jurul tau te considera lenesa cand scrii? Pentru ca te mobilizezi mai greu sa traiesti in lumea „reala”?
Te simti mai bine alaturi de personajele create de tine decat cu prietenii tai? De aceea preferi sa fii singura atunci cand NU vrei sa te simti singura? Te simti mai libera traind in imaginatia ta si mai sigura in acealasi timp?
Pentru ca scenariile si povestile din mintea ta sunt mai incitante si mai palpitante decat viata reala?
Refuzul de a te raporta la realitate iti genereaza destula vulnerabilitate si frustrare pentru a putea scrie fara intrerupere? Cu cat mai frustrata esti, cu atat mai multa nevoie ai sa compensezi aceste stari cu trairi imaginare?
Da? Inseamna ca ai ingredientele de baza pentru a deveni o scriitoare foarte buna.
Ai aceasta nevoie existentiala de a scrie, pentru a putea fi fericita.
Iar aceasta nevoie (obsesie) te va impinge inainte, te va ajuta sa evoluezi.
Daca vei reusi sa ai o viata fericita scriind?
Nu stiu, dar eu mi-am propus sa te sprijin in acest demers:))
ApreciazăApreciază
Multumesc frumos! Oricum, toate astea tin in primul rand de a te accepta pe tine insati. A nu te considera intr-un mod anume atunci cand scrii.
ApreciazăApreciază
Eu cred ca tine de dorinta ta de a trai din plin. De a nu fi incorsetata de principii, conventii si regulile lumii in care traiesti. Setea ta de viata nu poate fi potolita in lumea noastra, fara a pierde legatura cu ea.
Tu ai ales drumul cel mai sigur: evadarea in lumea proprie, creata de tine. In mintea ta, esti in siguranta. Nimeni nu-ti poate impune nimic. Esti libera. Tu nu trebuie sa consumi droguri ca sa stii cum este sa fii drogat. Ajunge sa-ti imaginezi. Si traiesti. Fara sa pierzi nimic in lumea reala.
ApreciazăApreciază
Exact, imi pot imagina cam orice, si beneficiez de toata libertatea, pentru ca e o stare creata de mine si nimeni nu mi-o poate lua.
ApreciazăApreciază
Mintea ta nu-ti cenzureaza nici un gand, niciun sentiment?
ApreciazăApreciază
Adeseori nu. M-am obisnuit cu mine si ma accept. Orice gand duce la alt gand si tot asa. Nu imi mai impun vreo prejudecata, mi-am lasat mintea sa zboare acum foarte mult timp. 🙂 Cand am realizat ca daca ma cenzurez eu pe mine, ce pretentii as putea avea de la altii?
ApreciazăApreciază
Este mult mai bine daca iti asumi cine esti si ce faci. Pentru ca iti elibereaza fiinta. Bravo.
Prejudecati insa avem toti, nu avem cum sa scapam de ele, pentru ca asa functioneaza mintea noastra (via sabloane si modele) si sunt o consecinta a evolutiei spoeciei dar si a educatiei personale.
Constiinta noastra este construita pe prejudecati. Pentru ca in realitate (lumea la care ne raportam), nu exista certitudini, in afara de Dumnezeu (valabil doar pentru crediciosi). Nici macar nu trebuie sa fie prejudecatile noastre. Mii de generatii de oameni care au trait inaintea noastra, au contribuit la modul nostru de a percepe lumea, adica la sistemul de valori la care ne raportam vrand-nevrand. There is no escape.
Din pacate expresia „free your mind” este overrated.:))
ApreciazăApreciază
Asta cam asa e, dar cel mai bine, in viata, este sa te simti liber. Pentru ca ajungi sa fii liber cu adevarat.
ApreciazăApreciază
Tocmai ce-ti spuneam ca libertatea este o iluzie. Ca si fericirea de altfel.
Nu vom fi niciodata cu adevarat liberi sau fericiti. Dar nici suferinzi sau frustrati. Si nici buni ori rai.
Pentru ca in termeni absoluti, asemenea valori nu exista. Ele au sens doar daca se raporteaza la un sistem de valori specific, creat si asumat de oameni, care au trait cu mult inaintea noastra.
De-acord, credinta in libertatea personala este o forta creatoare, pentru ca ne da senzatia ca putem deveni cine dorim sa fim. Daca crezi in libertatea ta, o poti dobandi. Daca crezi in Dumnezeu, il poti intalni. Libertatea ta insa poate fi corsetul altuia. Fericirea ta, suferinta multora. Dumnezeul tau, dusmanul altora.
Cert este ca pe noi ne definesc fix aceste variabile, adica starile de spirit pe care le traim.
Adica niste ganduri si sentimente. Niste comportamente bazate pe prejudecati. Niste proiectii si automatisme. Niste iluzii.
ApreciazăApreciază
Da, dar noi, ca si conditie, ne putem multumi cu iluzii, daca acestea ne fac fericiti cu adevarat. Oamenii, in general, se multumesc cu putin, prin a fi definiti, catalogati, cod de bare si next, repeat. Mai bine definindu-ma prin cliseele mele mai necliseice, care sunt create de mine si stiu ca mi se potrivesc, decat sa las oamenii sa ma filtreze si sa ma eticheteze. Ei vorbesc mult. 🙂 Si ii las sa o faca, pe mine nu ma schimba nimic. Eu vad libertatea prin scris, altcineva prin muzica, de acord, doar niste notiuni abstracte, pentru a ne fi mai usor sa catalogam.
ApreciazăApreciază